TSD VRANCEA

‪#‎ParlamentuluiEuropean‬, pe tema ‪#‎ParteneriatuluiEstic‬, ‪#‎ComisiaEuropeană‬ și Președinția în exercițiu a ‪#‎UniuniiEuropene‬. Interpelarea a avut loc în contextul dezbaterii Programului de activități al Președinției ‪#‎Letone‬ a UE, la care au participat Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și premierul ‪#‎Letoniei‬, doamna Laimdota Straujuma. Andi Cristea a atras atenția asupra faptului că Uniunea Europeană se confruntă în această perioadă cu probleme interne semnificative, în special în ceea ce privește securitatea statelor membre.“Dacă succesul Uniunii și credibilitatea noastră în fața cetățenilor țărilor membre, dar și în fața lumii întregi, sunt determinate de capacitatea noastră de a ne rezolva problemele din imediata vecinătate, atunci, astăzi, istoria îndeamnă Uniunea să facă eforturi majore pentru a menține pacea și prosperitatea pe continentul european”, a declarat europarlamentarul. De asemenea, acesta a salutat planurile Comisiei Europene de a finaliza revizuirea Politicii Europene de Vecinătate până la finalul anului 2015. Cristea este responsabil din partea grupului S&D, ca raportor din umbră, cu gestionarea dosarului revizuirii Politicii Europene de Vecinătate. Andi Cristea este Președintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova și membru al Comisiei pentru afaceri externe (AFET). ‪#‎PoliticaEuropeanadeVecinatate‬ ‪#‎RepublicaMoldova‬ ‪#‎AFET‬