Avrig Orasul Verde

Drumul spre independenţa energetică
Independenţa energetică este drumul spre prosperitate şi independenţă economică totală al oricărei naţiuni. Acest lucru a fost subliniat şi de premierul României Victor Ponta. Acesta a participat recent la o conferință organizată de Ambasada SUA, AMCHAM și AMRO. În cadrul conferinței premierul a discutat problema Rusiei și a declarat că adevărata bătălie cu Federația Rusă va consta nu în bătaia cu arme convenționale, ci în problema energiei electrice. Acesta a declarat că metoda de a atinge toate obiectivele la nivel economic este aceea ca România SĂ REUȘEASCĂ SĂ-ȘI ASIGURE INDEPENDENȚĂ ENERGETICĂ atât pentru ea cât și pentru Republica Moldova.
Primaria Avrig a pornit deja pe acest drum al dobândirii independenţei energetice. Noi am iniţiat dezvoltarea unui concep care ar putea să asigure independenţa energetică a Avrigului şi a localităţilor aparţinătoare până în 2030. Acest concept a pornit de la nevoia de a poziţiona economia locală a Avrigului într-o direcţie relevantă şi durabilă pe termen lung. Deoarece potenţialul regiunii oferă posibilitatea producerii energiei electrice şi termice din biomasă, biogaz, solar şi hidro şi de asemenea permite realizarea culturilor ecologice, revigorând astfel un domeniu important, agricultura, creând locuri de muncă şi contribuind la integrarea socială a unor categorii defavorizate, modelul unei Regiuni SMART poate fi replicat eficient nu doar la scară locală, cât mai ales la scară regională sau în multe alte zone ale României. Exploatarea raţională a resurselor, protejarea mediului înconjurător în armonie cu relansarea şi regenerarea economică a comunităţilor locale, pot fi definite prin conceptul Programului Energie Locală Avrig. – ca şi obiective viabile, realizabile şi generatoare de beneficii sociale, economice şi de mediu. Acest program se bazează pe constituirea unei Regiuni SMART. Constituirea acestei regiuni are ca scop coordonarea dezvoltării socio-economice a zonei, prin planificarea şi coordonarea unor politici publice locale de dezvoltare, prin elaborarea şi implementarea în comun a unor proiecte de dezvoltare durabilă de interes comun în segmentul energiilor regenerabile
Se preconizează ca acest concept, Energie Locală Avrig, să devină un proiect de dezvoltare durabilă în cadrul programului Horizon 2020, program în care colaborează instituţii de cercetare şi inovare din Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi China. Soluţiile de implementare, rezultate din proiectele RENERGY şi URBAN NEXUS, în care Primăria Avrig este partener, îşi vor găsi aplicabilitatea în cadrul acestui concept.
Implementarea acestui program ar fi un câştig uriaş pentru comunitatea din Avrig, în condiţiile în care resursele energetice, pe plan mondial sunt din ce în ce mai puţine şi mai preţioase, iar puterile care reuşesc să le controleze, controlează practic întreaga lume. Foto: Arnold Klingeis, primarul oraşului Avrig, prof dr. Wilhelm Kappel, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPCE-CA, domnul Mihai Măhăiţă, preşedintele AGIR (Asociaţia Generală a Inginerilor din România), Prof. univ. dr. ing. Ion Visa Directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare PRO-DD şi membrii filialei AGIR Avrig.