Quebec_2013

Acesta este un grup pentru aspiranţii la emigrarea prin programul pentru provincia Quebec, pentru cei care sunt în curs de emigrare, vor susţine interviul, se pregătesc de plecare sau au plecat deja!
Putem posta informaţii, noutăţi, păreri, impresii. V-aş ruga ca postările să fie în limba română, engleză sau franceză pentru a întelege toţi membrii grupului, atât cei din România, cât şi cei din Republica Moldova!
De asemnea, v-as ruga, in semn de respect pentru toti membrii, sa n folositi un limbaj licentios!
Acceptam, incurajam si toleram parerile PRO si Contra, insa exprimate intr-un mod civilizat si un limbaj adecvat!
În secţiunea FILES veţi putea găsi destule materiale utile (ghiduri, link-uri, modele de adeverinţe, etc) care ne-au ajutat pe noi, cei din sesiunile anterioare la pregătirea interviului!
Sper ca fiecare să contribuie câte puţin şi să ne ajutăm reciproc postând informaţii reale, utile, materiale, ghiduri, impresii despre interviu, viaţa din Quebec sau orice altceva consideraţi util pentru cei care am pornit pe drumul acesta!
De asemenea, cele două site-uri oficiale sunt de bază în vederea obţinerii informaţiilor pentru completarea DCS-ului http://www.immigration-quebec.gouv.qc.ca/fr/immigrer-installer/travailleurs-permanents/index.html , cât şi a dosarului 2 privind cererea de rezidenţă permanentă http://www.cic.gc.ca/english/information/applications/quebec-apply-application.asp
V-aş ruga să răsfoiţi secţiunea FILES şi să citiţi toate postările mai vechi înainte de a pune o întrebare nouă, poate că subiectul a fost deja dezbătut pe larg!
Grupul nu este creat strict pentru discuţii referitoare la DCS şi interviu, puteţi dezbate şi pregătirea, întocmirea şi parcursul celui de-al doilea dosar!
Ar fi bine să încercăm să contribuim cât mai mult la acest "schimb" pentru a crea o comunitate on-line cât mai activă şi unită!Aici aplicăm doar regula bunului simţ şi nu este nevoie de recomandări pentru a fi membri!
Baftă tuturor în acest proces!