ORASUL ROMAN

Roman - SCURTĂ PREZENTARE

Municipiul Roman (46º55' lat. N 26º55...' long. E) se află la aproximativ 46 km spre est de Piatra-Neamţ, pe malul stâng al râului Moldova.

Conform datelor preliminarii (12 mai 2003) ale recensământului din 18-27 martie 2002, populaţia stabilă a municipiului Roman număra 69.268 locuitori (informaţii obţinute de la Dir. Jud. de Statistică Neamţ).

Oraşul Roman, despre care Dimitrie Cantemir afirma că ar fi fost întemeiat pe vremea împăratului Traian, şi a cărui primă atestare documentară datează de peste şase secole, se bucură de un bogat trecut istoric şi cultural, în prezent fiind considerat un centru industrial (fosta Uzină de ţevi, actualmente Petrotub S.A. a fost dată în funcţiune în anul 1957 fiind, pe atunci, cel mai mare laminor de acest gen din ţară).

Căile de acces către municipiul Roman sunt DN15 D dinspre Piatra-Neamţ (47 km), E 85 dinspre Bacău (46 km), sau pe calea ferată, dinspre Bacău sau Paşcani.

Roman - ISTORIC

Consemnat prima dată, alături de Piatra şi Neamţ, în Letopiseţul Novgorodului (document extern, în general acceptat ca fiind datat 1387-1392), Romanul are o vechime mai mare, dezvoltându-se la confluenţa râurilor Moldova şi Siret.
Considerat unul dintre cele mai importante centre medievale din Moldova, Romanul este menţionat întâia oară într-un document intern la 30 martie 1392 (este vorba de un hrisov de danie către Ionaş Viteazul, care a fost scris în cetatea noastră, a lui Roman voievod).
Se pare că numele oraşului a fost preluat de la numele voievodului Roman I Muşat (1392-1394), considerat de unii cercetători ca fiind întemeietorul acestuia, deşi există probe materiale care să ateste existenţa curţii de la Roman încă de pe vremea lui Petru I Muşatinul.

Destinată unor scopuri defensive, cetatea a oferit protecţie meşteşugarilor şi negustorilor urbei, activitatea acestora ducând la afirmarea oraşului ca important centru atât economic cât şi cultural.

Întemeierea în 1408 de către Alexandru cel Bun a unei episcopii a condus la sporirea importanţei politice, militare şi administrative a Romanului. Venirea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare a determinat ridicarea, pe malul stâng al Siretului, a unei cetăţi de piatră, cu ziduri puternice, în locul fortificaţiei de pământ existente. Astfel, Cetatea Nouă a Romanului a devenit un element deosebit de important în cadrul sistemului defensiv al Moldovei realizat de marele voievod, ea rezistând atacului întreprins de Matei Corvin în 1467.

În vara anului 1476, cetatea cunoaşte asediul lui Mohamed al II-lea care, venit să răzbune înfrângerea de la Vaslui, atacă oştile lui Ştefan cel Mare adunate aici. Asediul a durat până în ziua de 24 iulie, când moldovenii se retrag spre Războieni.

Deşi considerat reşedinţă voievodală, Romanul nu şi-a păstrat acest statut în mod constant, aceasta datorită importanţei politico-economice pe care Suceava o dobândeşte. Aşa se face că, în sec. Al XVI-lea, curtea şi episcopia din Roman revin sporadic în actualitate. Pe locul vechii episcopii, Petru Rareş începe ridicarea actualei catedrale, care va fi finalizată de către Iliaş Rareş. Despre curtea voievodală ultimele însemnări datează din timpul domniei lui Despot vodă, iar cele despre Cetatea Nouă sunt din 1675, când aceasta este distrusă (de către Dumitraşcu Cantacuzino, odată cu alte cetăţi ale Moldovei).

In ciuda vremurilor potrivnice, Romanul reuşeşte în secolele XVII-XVII să se dezvolte şi să se impună ca un important centru în care meşteşugarii şi negustorii desfăşurau o intensă activitate. Odată cu creşterea producţiei de mărfuri şi diversificării schimburilor economice, tendinţă începută la nivelul întregii regiuni încă din sec. al XVIII-lea, Romanul va creşte ca importanţă, mai ales odată cu apariţia în sec. al XIX-lea a unor întreprinderi.

În plan politic, ţinutul Romanului, alături de cel al Neamţului, s-a făcut remarcat prin dăruirea cu care locuitorii au sprijinit alegerile pentru Divanul Ad-hoc al Moldovei şi apoi Unirea. Astfel, Comitetul unionist din Roman a făcut o intensă propagandă ideii unirii "prin ocoale şi pe la răzeşi", propagandă care nu a rămas fără ecou.
Războiul pentru cucerirea independenţei a fost un prilej şi pentru unităţile militare din judeţul Roman (Regimentele 14 dorobanţi şi 4 artilerie) de a-şi afirma devotamentul faţă de patrie. Astfel, la 17 iulie 1877, regimentul de dorobanţi trece Dunărea alături de alte unităţi, având misiunea de a ocupa Nicopole şi a deschide drum spre Plevna, luptând cu eroism şi la Griviţa I. Nu lipsită de importanţă este şi contribuţia locuitorilor din această zonă prin bani, muncă sau materiale la susţinerea armatei române şi în special a celor trei spitale militare din Roman.
Cucerirea independenţei de stat a dat un puternic impuls dezvoltării social-economice şi culturale a întregului ţinut, care a cunoscut asemenea întregii ţări, profunde prefaceri. În următorul sfert de secol structurile economice şi sociale s-au schimbat prin apariţia a zeci de fabrici şi prin creşterea numărului locuitorilor.

Primul război mondial a consemnat noi pagini de eroism din partea unităţilor militare romaşcane (Regimentele 14 infanterie şi 4 artilerie grea), participante la campaniile din Transilvania, Muntenia şi Moldova. Şi de această dată populaţia din zonă a susţinut armata română, dar şi pe refugiaţii din celelalte provincii ocupate.
După război ţinutul a cunoscut o perioadă de refacere şi chiar de dezvoltare şi modernizare a producţiei, viaţa economică fiind caracterizată de o perioadă relativ prosperă.

Intrarea României în cel de-al doilea război mondial a afectat direct zona atât prin participarea garnizoanei din Roman la campaniile din est şi mai apoi la eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei, cât şi prin transformarea, după vara anului 1944, a întregii zone în teatru de operaţiuni militare, situaţie care a provocat mari distrugeri şi a supus populaţia din această parte a ţării la grele încercări.

După război zona a fost supusă unei perioade de refacere economice dar şi de frământări. În perioada comunistă oraşul cunoaşte o relativă dezvoltare economică, aici ridicându-se cel mai mare laminor de ţevi nesudate din acea vreme. Din păcate, după decembrie 1989 oraşul începe să se confrunte cu mari probleme economice şi sociale, rata şomajului aici ajungând să fie una dintre cele mai mari din ţară.
In ciuda vremurilor potrivnice, Romanul reuşeşte în secolele XVII-XVII să se dezvolte şi să se impună ca un important centru în care meşteşugarii şi negustorii desfăşurau o intensă activitate. Odată cu creşterea producţiei de mărfuri şi diversificării schimburilor economice, tendinţă începută la nivelul întregii regiuni încă din sec. al XVIII-lea, Romanul va creşte ca importanţă, mai ales odată cu apariţia în sec. al XIX-lea a unor întreprinderi.

În plan politic, ţinutul Romanului, alături de cel al Neamţului, s-a făcut remarcat prin dăruirea cu care locuitorii au sprijinit alegerile pentru Divanul Ad-hoc al Moldovei şi apoi Unirea. Astfel, Comitetul unionist din Roman a făcut o intensă propagandă ideii unirii "prin ocoale şi pe la răzeşi", propagandă care nu a rămas fără ecou.
Războiul pentru cucerirea independenţei a fost un prilej şi pentru unităţile militare din judeţul Roman (Regimentele 14 dorobanţi şi 4 artilerie) de a-şi afirma devotamentul faţă de patrie. Astfel, la 17 iulie 1877, regimentul de dorobanţi trece Dunărea alături de alte unităţi, având misiunea de a ocupa Nicopole şi a deschide drum spre Plevna, luptând cu eroism şi la Griviţa I. Nu lipsită de importanţă este şi contribuţia locuitorilor din această zonă prin bani, muncă sau materiale la susţinerea armatei române şi în special a celor trei spitale militare din Roman.
Cucerirea independenţei de stat a dat un puternic impuls dezvoltării social-economice şi culturale a întregului ţinut, care a cunoscut asemenea întregii ţări, profunde prefaceri. În următorul sfert de secol structurile economice şi sociale s-au schimbat prin apariţia a zeci de fabrici şi prin creşterea numărului locuitorilor.

Primul război mondial a consemnat noi pagini de eroism din partea unităţilor militare romaşcane (Regimentele 14 infanterie şi 4 artilerie grea), participante la campaniile din Transilvania, Muntenia şi Moldova. Şi de această dată populaţia din zonă a susţinut armata română, dar şi pe refugiaţii din celelalte provincii ocupate.
După război ţinutul a cunoscut o perioadă de refacere şi chiar de dezvoltare şi modernizare a producţiei, viaţa economică fiind caracterizată de o perioadă relativ prosperă.

Intrarea României în cel de-al doilea război mondial a afectat direct zona atât prin participarea garnizoanei din Roman la campaniile din est şi mai apoi la eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei, cât şi prin transformarea, după vara anului 1944, a întregii zone în teatru de operaţiuni militare, situaţie care a provocat mari distrugeri şi a supus populaţia din această parte a ţării la grele încercări.

După război zona a fost supusă unei perioade de refacere economice dar şi de frământări. În perioada comunistă oraşul cunoaşte o relativă dezvoltare economică, aici ridicându-se cel mai mare laminor de ţevi nesudate din acea vreme. Din păcate, după decembrie 1989 oraşul începe să se confrunte cu mari probleme economice şi sociale, rata şomajului aici ajungând să fie una dintre cele mai mari din ţară.